Indigo


      M-aș liniști într-o poțiune dulce-amăruie,
Roșcată în apus
Și palidă în lumina lunii.

Mi-ar fi mâinile ușoare
De-ar ciopli rotunjimi și alunecări 
Răzgândite între uman și splendoare.

De-ar coborî cerul în mine,
Să-i vorbesc despre chemările străine,
M-aș întinde mai puțin 
Decât pot nesfârșirile mele.

Și aș fi eu însămi poțiunea dulce,
Roșcată în înserări;
Și aș fi eu însămi poțiunea amară,
Palidă în întunecări.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Notițe needitate

Totul este o eră

De ce nu dormi la ora asta?