Să nu alerge poezia înaintea faptei

Tu ai ceva adânc,  De copil lăsat pe pajiște fără răspuns, De jar și primăvară timpurie, De grabă și așteptare prelungă, De fugă și de încremenire mândră. Ceva adânc și încă necuprins, Ceva al omului pătruns de vis, Al zilei ce a trecut Și al tăcerii ce doare  Mai mult decât oricare alt cuvânt. Așa îmi vorbea un gând, Când eu voiam să-l uit pe pajiște,  Ca pe-un copil fără răspuns. Inspirația muzicală: of Verona-"Fleurs de la lune" Sursa fotografiei

  Într-o seară de vară, obrajii mei au luat culoarea amintirii. Chiar pe pomeți, s-au amestecat roșul aprins și albastrul regal, promițând să nu se despartă vreodată.    Pe buze aveam scrise cuvinte cu litere mărunte. Erau poezii secrete, despre lumi ce încep în vis și n-au sfârșit. Citindu-le, am zâmbit cu zâmbetul altcuiva și am simțit cum, în colțul stâng al gurii, se formează acea gropiță imposibilă. Astfel am devenit doi...imposibili.    Aveam pupile dilatate și sprâncene arcuite. Umbra genelor cobora până la umerii palizi, prefăcându-i în adăposturi translucide. Îmi era teamă să clipesc, să pierd vreo secundă. Dacă ratam tocmai răspunsul pe care îl căutasem cu pași zdrobiți?    Ar fi trebuit să vânez forma, dar eu, neascultătoare, am fugit spre străluciri. Am rămas în lumină, neștiind dacă sunt orbită sau dacă e prima oară când văd cu adevărat. Am rămas unde am găsit un trup îmbrăcat în suflet. Astfel am devenit doi...imposibili. Inspirația muzicală: Lana Del Rey-"C

Purtam parfumul zilei în care sufletu-mi râdea; Eu l-am rugat să fie cuminte,  Dar el nu mi-a ascultat asprele cuvinte. Mi-a întins răbdarea ce urca Olimpul, A rupt secunda în care se oprise timpul, M-a condus spre lumină cu înfrigurare,  Lăsându-mi rațiunea fără de suflare. A alunecat pe lângă lobul urechii Și s-a oprit curios deasupra claviculei stângi, Ca să-mi îmbrace inima într-o vrajă, Pe Zburător să-l cheme și să-l facă strajă Somnului meu cu pleoapele deschise,  Întins pe patul alb al demodatelor vise. Sursa fotografiei