joi, 15 februarie 2018

Anti algoritm

   

Suntem anticiparea unui mister;
Nu am completat formulare cu două opțiuni,
Refuzul și cedarea s-au blocat
Pe un ecran alb-negru în mijlocul lumii.

Repetăm o singură scenă
Dintr-un act ce promitea a fi inspirația zilei de joi.
Suntem expuși în fântâni arteziene, 
Unde monedele aruncate cer abandonul din noi.

Piciorul meu e cuprins de spirale metalice,
Toți văd strânsoarea ce lucește într-un unghi;
De n-aș purta sărutări pe ambii genunchi,
Aproape aș crede că mi-e sortit a sta.

Suntem anticiparea unui mister;
Fiecare vrea să ne vindece de ceea ce nu suferim.
Se pare că îi amintim prea des lumii
Că o astfel de distorsiune sfârșește în deplin.

(iubesc acest gen muzical, trip-hop, pentru că e experimental și pasional. Și el s-a născut în anii '90.)


miercuri, 24 ianuarie 2018

Între orice și tine



   Pentru a iubi, trebuie să cunoști, 
Dar cum ai putea cunoaște dacă nu te-ai apropia cu iubire?
Mai cauți tu în altul prilej de mântuire,
Ori îi numeri fiecare tresărire
Și aștepți ultima literă vinovată?

Nu s-a născut în lume o Evă resemnată,
Nici un Adam din vorbe sau asprime simulată,
Căci fiecărui om îi este permis
Să păstreze măcar un rai necompromis.

Eu nu mă tem să spun că, între orice și tine,
Mai sunt zeci de măsuri de potrivit.

"Are you the fishy wine that will give me a headache in the morning
Or just a dark blue land mine that will explode without a decent warning?"
Hooverphonic

Inspirația muzicală: Hooverphonic-"Mad about you" (with Orchestra)

Sursa fotografiei

duminică, 7 ianuarie 2018

Realism



   Aș vrea să îi spun zâmbetului meu că nu mă supără corespondența lui cu sufletul. I-am găsit scrisorile sub gropițe-e vina mea că nu știe să le ascundă?-și le-am citit, indiscretă și  grăbită. Le-am împăturit cu grijă, ca nu cumva să rup vreo bucată și să adăpostesc rămășițele sub scuza lașă a imperfecțiunii.
   Buzelor le-am cerut să fie ele însele și parcă au progresat un pic. Au început să zică "Da", "Nu", și lucruri mai îndrăznețe, cum ar fi liniștea. Le-am certat când căutau refugiul într-o teoremă și le-am promis că, dacă vor fi cuminți așa cum s-au temut mereu să fie, vor rămâne neatinse de pesimism și de înșelare.
   Ochilor le-am pretins să-și dilate pupilele mai des și să nu se rușineze când o fac. Izbăvirea nu se află în fuga de trupesc, ci în recunoașterea nevoii de frumusețe, drag și detaliu. Le-am întărit și dreptul de a-și ridica sprâncenele și de a deveni strălucitori numai când sunt sinceri.
   Am vrut doar să îmi învelesc restul corpului în acea haină grea, numită vulnerabilitate, și să nu-mi mai cer scuze pentru asta.

Am ales această fotografie, cu James Franco, pentru că el zâmbește sincer, fără teama că masculinitatea lui va avea de suferit dacă se mai intersectează cu emoția.

Inspirația muzicală: The Chemical Brothers-"Block rockin' beats" (se pare că îi datorăm Marii Britanii mulțumiri pentru că ne-a dăruit cei mai buni muzicieni ai sferei electronice: Depeche Mode, The Prodigy, Fatboy Slim, Chase & Status.)

luni, 13 noiembrie 2017

Următorul pas



Biruința are multe surori, 
Dar nu toate sunt ale tale.
Te zbați să o prinzi pe cea îmbrăcată în violet,
Când tu ai inimă de altă culoare.

  Tu strigi în gând versul ce a fost scrijelit pe talpă, 
Și îți cauți vechea hartă  în mâini.
Busola ta se visează răsturnată,
De liniști ce se nasc în alte lumi.

Dar taina nu mai stă în calcul, 
Nici în deciziile abrupte;
Învață-ți numai sufletul cu faptul
Că biruința își pregătește pasul.

Inspirația muzicală: The Prodigy-"Climbatize" (melodia aceasta îmi lasă mereu senzația că mă aflu într-o realitate supraetajată, unde tot ce e obscur la un anumit nivel devine limpede mai târziu.)

joi, 26 octombrie 2017

Toate lucrurile ce încap într-un om



   Într-un om se strecoară copilăria. Ea rodește în multe feluri, dar adultul de mai târziu va prețui mereu faptul că a învățat să se roage. Atunci i se deformează degetele drepte, căci scrie cuvintele prea apăsat. Și parcă tot ce-i al lui crește sub această boltă a apăsării, în bucle și deviații, înflorind pe la colțuri și în pământ sterp.
   Apoi, se va întâlni cu neprăvăzutul, care va fi de două ori mai mare decât omul nostru. Nu va ști cum să-l adune altfel decât înfășurându-l în propriul suflet, ca pe un fir nesfârșit al cărui ghem ar cântări prea mult. Și astfel de legături primejdioase nu-și vor găsi dezlegarea, dar se vor transforma într-un izvor încăpățânat și pur. 
   Peste chipul omului, vor trece lacrimi mari și zâmbete care încrețesc ochii. Raportul dintre ele va fi mereu un mister. Peste inima omului, vor aluneca păreri de iubire și o singură certitudine. În minte și în trup, se vor ciocni planuri, melodii, stadializări, dorințe, instincte și descurajări. Și numai cele din urmă vor fi scăldate în apele de altădată, cât să-și schimbe cursul.
   Marginile vieții pot fi imposibile, dar asta nu-l interesează pe omul ce trăiește într-un nucleu. Privindu-se ca pe un rai în transformare, el știe să nădăjduiască sub cerul potrivit.

Inspirațiile muzicale: The Prodigy-"Medicine" (un englez cu pianul clasic în antecedente, un strop de folclor bulgar și o energie nemaipomenită)
                                 The Prodigy-"Medicine" (South Central remix)
                                

marți, 24 octombrie 2017

Diviziuni



   Nu știu să negociez cu timpul, 
Dar aș încerca să-i vorbesc unei secunde.
Aș vrea să-i aud fâlfâitul ascuțit când greșesc,
Să construim împreună ziduri între cereri,
Să le despărțim pe cele rele
Înainte să prindă rădăcini în adâncurile mele.

Poate că secundele ar ști limbajul lui
Și m-ar ajuta să-i înțeleg gesturile sacadate;
Aș întinde eu mâna pentru el,
Să-i dau ce caută cu nerușinare,
În ceasul meu umbrit de o mirare.

Inspirația muzicală: The Prodigy-"Charly" (multe revelații s-au petrecut pe melodiile lor, oricât de improbabil ar părea. Basul acela nu pare să simtă trecerea anilor.)

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Marile așteptări



   În ultimul an de facultate, viața ar trebui să semene cu o linie izoelectrică, să fie lină, perfectă, înțeleasă până la ultimul amănunt, iar eu să fiu marinarul cu visele adormite. Să nu mă tulbure nimic, să nu mă atingă nicio intensitate, să respir regulat.
   Câte căsuțe cu experiențe ar fi trebuit să bifez până la 24 ani? Care e punctajul necesar pentru a merge pe drumul ales de inima mea? Mă voi muta, din nou? Voi fi eu vreodată un om resemnat?      
   Marea decizie e aceea de a lăsa credința să perforeze pielea aspră a rațiunii. De fiecare dată când mă tem de timp și îl cert, ceva îmi aduce aminte de Creatorul lui, de Cel Căruia Îi pasă de secundele mele. Și apoi mă liniștesc și sper și reascult "The fat of the land" (The Prodigy, 1997).
    Albumul acesta mă transformă într-o turistă ce străbate străzile Indiei purtând o geacă de piele. Revin la el ori de câte ori vreau să-mi amintesc de mine însămi, de idealismul ce pare să mă încetinească. Oare care e timpul vânat și, mai ales, pentru ce verb l-aș vâna? A trebui sau a dori?
  Liam Howlett mi-a dat o primă lecție de originalitate. El reușește să ofere o dimensiune spirituală fiecărui cântec; se vede că e un mare colecționar de sunete, mereu atent, mereu treaz. E ceva de modă veche în tot ceea ce face.
   A doua este despre simplitate. În ultimii ani, am înțeles că aproape orice problemă se împarte în două decizii și că una dintre ele nu are niciun susținător în afara intuiției. Și nu știu cum dreptatea își face mereu loc pe drumul denivelat și greu de măsurat.
   Ultimul aspect (cel mai important) e sensul pe care îl descopăr în muzica marca The Prodigy, sentimentul că "m-am întâmplat" odată cu piesele lor. Anii '90, cu mugurii tehnologiei, cu oamenii care mergeau la concerte pentru a asculta și nu pentru a înregistra, cu mine și cu ursulețul căruia nu i-am găsit nume.
   Cred că port amprenta generației mele, cred că aici și acum e locul meu și că mi-e interzis să caut împlinirea într-o altă epocă. Demnitatea trăiește și astăzi, uneori se îmbracă în roșu, alteori joacă baschet, uneori face o glumă proastă, alteori se împiedică, dar nu renunță nicicum.
   Aș vrea să ne oprim din a ne arunca slăbiciunile în spatele societății, să oftăm mai puțin și să căutăm mai mult.

N-aș putea încheia articolul fără câteva recomandări muzicale: "Narayan"(1997) e favorita mea, pentru că e alcătuită din sunete mici și mari, cu personalitate, care vin mereu la timp și îmi hrănesc încrederea în purtarea de grijă  a unui Compozitor Desăvârșit.
De dragul călătoriei: "Out of space"(1992)"Break and enter"(1994)"Spitfire"(2005)"Warrior's dance"(2009)-primul minut e motivație pură-, "Rok-Weiler"(2015).

Sursa fotografiei  

duminică, 17 septembrie 2017

Timpuri vechi



Lasă-mă să cresc în jurul întrebării;
Eu îmi revendic dreptul să mă înșel,
Căci învăț să fiu a necunoscutului stăpână,
Dar nu mă pot supune răspunsului scris de propria-mi mână.

Un "dacă" ți-aș da ție, pentru proteste,
Un altul ar adăpa orele nopții;
Iar eu, făr-un notar care s-ateste, 
Aș săruta subtil obrazul sorții.

Și știu că anii par amenințare,
Ei cer să mă îndrepte, cu mult sârg,
Dar eu mai am un "dacă",
Bătrân ca Întruparea, 
Ce mă trezește și-mi spune că-i flămând.

luni, 11 septembrie 2017

Imprudență



Te vreau fără aureole,
Cu multe semne de întrebare,
Cu mâini rebele în căutare,
Născute, parcă, într-ale mele.

Cu golul și cu fremătarea,
Roadele mele cresc mai dulci,
Iar dorul, subțiindu-și calea,
Scobește un umăr ca să-l culci.

În locul fără de pereche,
Ușor, am deveni risipă;
De-am fi aduși pentru o clipă,
Să legăm rosturile cu taina.

De aceea curge înțelepciune,
Pe frunți fără aureole;
Iar timpul nu mai are nume
De grec răpus printr-o minune.

(1. Cât de frumos a trecut timpul peste chitaristul meu drag, Jesse Cook! M-a cucerit cu un singur cântec, "Closer to madness", cu parfumul lui de noapte roșcată.
2. Violonistul Chris Church se află sub aceeași stea a intensității.)

luni, 10 iulie 2017

Sometimes, anger dies



   Există atâta frumusețe în jur, dar întâlnirile cu ea sunt mai rare ca oricând. O vezi la orice colț, e zgomotoasă, te strigă, gesticulează, dar nu te atinge sufletește. E acolo, ACOLO, și nu AICI, în intimitatea chemării tale.
   Încercând să-mi îmbrac interiorul într-o haină strâmtă, am ajuns să accept faptul că nu am scăpare. Nu pot fi altfel decât sunt. Grăbită, dar cu o măsură de răbdare în plus. Certată cu starea de mijloc. Cu ochii mamei și părul tatălui. Alegând intuitiv, cu prețul înșelării.
   Înainte să mă iubești, trebuie să mă asigur că mi-ai ascultat sufletul și că nu ai fugit. Iar dacă îți place stilul trupei Hooverphonic, ești pe calea cea bună. Muzica lor e ușor sumbră, dar pasională; nu se despart niciodată de viori, pentru că ele sunt singurele instrumente care creează senzația de nemurire. Dumnezeu a răsturnat eprubetele cu talent și grație când i-a adus pe lume. Oare avem vreo justificare când rostim: "Nimic nu mai e pur în acest mileniu." ?
   Îndrăznesc să cred că dorințele noastre se nasc gata împlinite, iar noi avem decenta datorie de a ne preface surprinși când viața ne îndepărtează de liman.

 
Sursa fotografiei
 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers