joi, 16 martie 2017

Calea sigură



Nu-i așa că, dintre toate posibilitățile din lume,
Ai alege fatalitatea,
Singura ce te-ar duce într-un loc anume?

Eu n-aș împărți jertfele în ușoare și grele,
Ci le-aș zgudui până ar coborî sensul din ele.

Sursa fotografiei

joi, 9 martie 2017

Spre ce porți mă porți?



De-aș fi Tu,
Cu tot cerul la îndemână,
M-aș zgârci un pic
Și nu aș irosi minuni de dragul celor
Ce nu știu să rămână.

Ce înseamnă pentru Tine o simplă fremătare,
O pânză sfâșiată sau un vânt de încurajare?
Mai puțin decât pentru omul 
Ce înghite marea pentru a stinge altă mare.

De-aș fi în pace doar o zi,
Aș auzi îngerii și sfinții râzând
De dorințele-mi fără petec.

Cu blândețea lor,
Mi-ar îndrepta gândul bezmetic,
Iar eu aș deveni o bătaie în minus
La porțile uzate de întrebare.

joi, 2 martie 2017

Reîntregire


Am visat că fericirea dormea lângă mine
Și că eu mă trezeam mai devreme
Doar pentru a-i număra degetele de la o mână,
De teamă să nu-i lipsească vreunul.

Până și visul are nevoie de o dovadă că e întreg.

(e ceva tare special în fiecare piesă a trupei)

vineri, 24 februarie 2017

La foc mocnit


   Cât timp e intens, e real-aceasta este una dintre convingerile mele. Lucrurile mediocre pot fi ușoare sau apăsătoare, pot stoarce un zâmbet sau o pace artificială, pot atrage admirația lumii, dar nu rămân în picioare. Se dezmembrează asemenea unor coșmaruri la ivirea zorilor, părăsesc amintirea pentru că nu au avut vreodată ceva de oferit.
   Ceea ce intens e real, dar nu neapărat bun. Drumul spre mistuire începe cu o adiere dulce, cu o falsă promisiune de infinit. De bunăvoie mi-am culcat mâinile în matricea strivitoare, căci nu mă învățase nimeni să alunec în palme care știu să prețuiască.
   Care sunt ''termenii pasiunii" (Irvin D. Yalom) noastre? Căutăm omul care strigă mai tare sau pe cel înțelept în tăcere? Pe cel ce pășește mai repede sau pe cel ce știe unde merge?
   Adevăratul foc trebuie să aprindă o candelă, într-un altar, fără să se rușineze. Dacă îngerii ar fi martorii iubirii noastre, am mai iubi la fel?

   Am ascultat "Shake the disease" (Depeche Mode) o săptămână întreagă, iar refrenul a început să semene cu o conversație între mine și Dumnezeu:
"Here is a plea,
From my heart to you;
Nobody knows me
As well as you do.
You know how hard it is for me
To shake the disease
That takes hold of my tongue
In situations like these."

joi, 9 februarie 2017

Altfel


   -Vezi și tu? te-am întrebat, dar, pentru tine, oamenii erau la fel, așezați ordonat pe un rând curbat, cu umerii întorși spre fereastră. De fapt, nu cred că ai zărit umerii, nici bărbiile diferite, nici nuanțele de albastru cu alungirile și îngustările lor.
   Doar eu, (de altfel, o ființă a senzorialului), mă agitam fericită, pentru că era prima dată când cunoșteam ceva cu ochii sufletului. Nimeni nu mă învățase, nici măcar cerul nu-mi spusese. Dar el, tocmai el, nemăsurabilul, un ghem în preajma inimii sau o pânză sub piele, sufletul, VEDEA. Ceva strălucea într-o parte, imperfect, neterminat, om...pentru tine. Eu simțeam că, ori la capăt, ori la nod, împărțeam aceeași nemurire.
   Dacă viața și-ar fi răsucit ultima buclă în acea zi și m-ar fi adus în fața firului despicat, n-aș fi fost tristă. Aș fi știut că magia nu mai e o dorință imprimată stângaci de carțile lui Mihail Drumeș, la vârste precoce, ci o realitate deja experimentată. 
    Lumea, pe care o trăiam doar dintr-o placentă cu pereți denși, străbătută secvențial de faruri egoiste, a devenit un punct infim într-un univers de culoare și exuberanță. Eu, cea veche, eram doar învelișul unui spirit pulsatil, mai nesăbuit decât absurdul de primă linie.
   Și mergeam, cu pasul ielelor, pe drumul întrebării, lent și de neînțeles, și îți lăsam calculele să mă întreacă. Nu mă mai grăbeam, nu mai măsuram ceea ce se întinde peste posibilitățile mele, deoarece știam că mai devreme e la fel de greșit ca mai târziu.
P.S.: "Micul prinț" (Antoine de Saint-Exupéry) se simte altfel la 23 de ani. 

luni, 6 februarie 2017

Indigo


      M-aș liniști într-o poțiune dulce-amăruie,
Roșcată în apus
Și palidă în lumina lunii.

Mi-ar fi mâinile ușoare
De-ar ciopli rotunjimi și alunecări 
Răzgândite între uman și splendoare.

De-ar coborî cerul în mine,
Să-i vorbesc despre chemările străine,
M-aș întinde mai puțin 
Decât pot nesfârșirile mele.

Și aș fi eu însămi poțiunea dulce,
Roșcată în înserări;
Și aș fi eu însămi poțiunea amară,
Palidă în întunecări.


marți, 17 ianuarie 2017

Fantezie


   Inima e o balerină cu talia învelită într-un centimetru, suspendată în neant, în balansul perfect al descumpănirii. Un străin, mereu cu chip de umbră, îi măsoară frăgezimi nenumite, calculând șansele de a i le frânge. Din trei încercări, ar pierde măcar două, căci pielea înghețată știe a simți dezamăgirea înainte să se întâmple.
   O balerină ce se abandonează piruetelor infinite, destrămând frânghia primordială, scuturând mâna deja nesigură a bărbatului, așteptând să treacă al șaptelea val al mării iernatice și anume cel izbăvitor.
   Inima e o Matrioșkă răsturnată, în care s-au cuibărit toate ale lumii. Cu buze strânse, cu ochii mari, dar fără steluțe, cu freamăt de libelulă albastră, cea mai firavă încăpere cardiacă își dilată pereții translucizi.
   Poate că, dacă m-aș răsuci încă o dată, aș ajunge, pe firul de mătase, până la chipul umbrit și l-aș cuprinde cu furie și impulsivitate, ca să văd dacă e oglinda arderilor mele.

" Sometimes, when there's joy in your smile,
You shine like rays of light, burning me with desire.
In other days, when gloom gets you,
Your eyes are raining clouds, pouring down on me."
Mourah


duminică, 8 ianuarie 2017

Indefinit


Nu-i vina ta că ești grăbit
Și-mi tulburi zmeul adormit;
E vina ta că ești încet,
Mă lași cu zmeul treaz în piept
Când știi că-mi trebuie un infinit
Ca să-l văd iarăși fericit.

joi, 17 noiembrie 2016

Nepotrivire


Atât de nepotrivită cu lumea
Pari tu, iubito,
Încât tot ce atingi 
Rămâne cu o urmă a solitudinii tale.

Te simțeam sprijinindu-ți bărbia pe umăru-mi moale,
Dar mă temeam că-mi vei fi sfărâmare;
Tu, ca să mă îndupleci,
Îmi spuneai că unele melodii îți par albastre
Și că ai vrea să-ți desenez conturul buzelor cu degetul mare.

Atâta nepotrivire am purtat în fire,
De când ți-am cunoscut glaciala răzvrătire
Și n-am știut să o cuprind în mâinile mele.
Acum, soarta îmi este a rămâne
Privindu-te, iubito,
Iubind pe altul, mai curajos ca mine.


duminică, 6 noiembrie 2016

Mâine


Mâine va cântări mai puțin,
Poimâine mai puțin și o greutate
Și apoi două greutăți și o frângere.

După frângere, începe rezidirea,
Care va fi imperfectă,
Ca un preludiu al speranței 
Într-o inimă împăcată cu dezămăgirea.

Oamenii voi zări reconstituirea
Și nu-și vor găsi cuvintele,
De teamă că ar afla în tine
Altceva decât un infinit de începuturi
Înălțate spre a sfârși mâine.


 
Design Downloaded From Free Blogger Templates | Free Website Templates | News and Observers